Obositi sa alergam dupa visele noastre, am luat trenul...

... Ajung in gara. Trenul e inca acolo. Ma urc si privesc gara departandu-se. Imi pun castile si ritmurile cunoscute ale celor de la Guns imi umplu urechile. Zambesc, caci e chiar "Don't cry". Asta ascultam prima oara cand am plans din cauza lui. Drumul pana la EL e lung, caci Parisul e departe.
Mi-a trimis o scrisoare cu un bilet de tren.
"aprilie 2016
Au trecut 7 ani. 7 ani de cand am fost pe acea plaja. 7 ani de cand tot ce am de la tine e acea poza. Ai plecat la Paris sa studiezi. Ai plecat pentru ca Parisul e departe. Departe de mine, de acele zile in care priveam apusul impreuna, de tot ce a insemnat aprilie.
Stiu ca ai suferit. Ai inteles ca acele zile erau unice. Ca nu as fi putut ramane cu tine.
Te-a durut sa fii nevoita sa ma vezi in fiecare zi. M-am comportat ca un prost. Am vrut sa te fac sa ma uiti. Te-am ranit intentionat, crezand ca asa ma vei uri si vei continua ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Imi impuneam sa nu vorbesc cu tine. Sa te ignor. Nu iti dai seama cat de grele erau privirile tale nelamurite.
Erai doar un copil care nu intelegea ce s-a schimbat brusc. In acele momente vedeam copilul de tine. Si imi dadeam seama ca imi e interzis sa tin la tine, chiar daca erai mai matura decat multi. Inca erai copil.
Stiu ca ai plans. Prietenele tale care stiau ce se intamplase mi-au povestit. Ma implorau sa fac ceva. Le-am refuzat. Nu stii cat imi doream sa vin la tine si sa te iau in brate. Sa iti promit ca va fi bine. Insa nu puteam.
Am preferat sa te departez de mine. Acum stiu ca as fi putut face altfel, fara sa risc sa te pierd.
Din cauza mea, te-ai maturizat. Copilul din tine a murit cand ti-ai dat seama ca eu incercam sa te fac sa ma urasti. Cand ti-ai dat seama ca vei suferi daca vei sta in preajma mea.
Aprilie 2009 ti-a adus o bursa in Franta. La Paris. Mi-ai spus plangand ca ai decis sa pleci. Stiam ca daca te-as fi imbratisat si ti-as fi spus cat tin la tine ai fi ramas sau macar nu as fi distrus tot ce simteai pentru mine. Insa, te-am privit distant si ti-am urat drum bun. Privirea ta a durut. Mi-ai intors spatele si ai plecat departe de mine.
Am fost la aeroport in ziua plecarii tale. M-ai cautat din priviri. Nu am venit sa-mi iau ramas-bun. Sunt convins ca si atunci inca mai puteam sa-ti cer iertare.
In fiecare vacanta prietenele tale imi spuneau ca te-ai intors. Te-am vazut odata pe strada cu ele. Te-am evitat. Speram ca m-ai uitat. Nu vroiam sa-ti amintesc nimic din trecutul tau. Una din ele mi-a spus ca acum esti fericita. M-am bucurat. Mi-am dat seama ca nu mai tineai la mine. M-a durut. Caci eu nu te uitasem. N-am putut.
Stiu ca probabil ai o viata noua. Ca nu ai nevoie de mine. Ca nu mai esti un copil. Ca te-ai schimbat. Stiu ca te-am pierdut atunci cand te-ai urcat in avion. Stiu ca sper in zadar.
Dovedeste-mi ca ma insel. Ca nu am suferit degeaba. Ca totusi povestea asta va avea un sfarsit fericit.
Ti-am trimis un bilet de tren. La capatul drumului e plaja aceea. Te voi astepta pe 13 la gara. Voi intelege daca nu vei veni. Daca vreodata vrei sa te intorci, spune-mi. Eu voi fi acolo sa te astept. Voi fi mereu acolo. Acum nu imi mai e interzis. Acum nu mai esti copil.
Iarta-ma.
Eu te voi astepta.
Cu speranta, ******* "
Imi ridic ochii de pe scrisoare. Am citit-o de atatea ori incat o stiu pe de rost. Pe geam se vede marea...
Cobor in gara. Privesc in jur si il recunosc. E acelasi EL, mai batran cu 7 ani. Ma recunoaste.... Vine la mine si imi spune : 'Parisul e prea departe...'
Il privesc in ochii aurii. Imi zambeste. Ma ia de mana si ma duce pe plaja. Scoate din buzunar o fotografie mototolita. O privesc. Are dreptate, chiar eram un copil.
Ce s-a intamplat in acel aprilie a fost prea devreme. Mai devreme cu 7 ani. El isi da seama de asta. Eu imi dau seama de asta. Vorbele sunt de prisos.
Sarutul nostru umple plaja.
Ii zambesc. ' Te iert. Toti avem dreptul la un sfarsit fericit. Vino cu mine la Paris.'
.... Ma urc in avion. Ma asez pe scaunul meu. Mana lui o cuprinde pe a mea.
'Ne vom plimba prin toate acele locuri care nu ar fi trebuit sa le vezi singura. Parisul e chiar frumos daca nu esti departe...'
Imi iau la revedere de la toti. De data asta e definitiv.

Fotografie in nuante de mov

Imi place sa fiu persoana din spatele camerei. Sa pot alege daca poza e alb-negru sau in culori vii. Sa setez lumina. Sa stabilesc deschiderea diafragmei (termeni tehnici, don't ask). Sa pot focaliza ce vreau eu. Nu suport Auto Focus. Sa apropii sau sa departez.
Imi place sa fotografiez. Persoane, locuri, nu conteaza.
Imi place sa ma uit la pozele mele. In spatele fiecareia e o poveste. Imaginea e doar amintirea ramasa.
Mie imi place sa fiu fotograful.
Si daca eu sunt fotograful, TU poti fi modelul meu.
Si daca TU vei fi modelul meu, voi face o poza cu noi.
Si in poza vom fi noi doi pe o plaja goala, privind apusul.
Si apusul va avea nuante de mov.
Si movul ne va invalui pe amandoi.
Si amandoi vom zambi.
Si zambetele noastre vor fi in afara timpului si a spatiului.
Si timpul se va opri la acel apus. Si noi vom ramane captivi pe plaja.
Si plaja ne va adopta. Si apusul ne va incalzi. Si ne vom hrani cu prezenta celuilalt.
Si diafragma camerei nu se va mai inchide, iar lumea va uita de noi.
Si lumea isi va continua existenta, cautand fericirea.
Si noi am gasit-o deja, si vom ramane in momentul nostru.
Si daca ei nu ne vor uita, vor cauta pe plaja o poza.
Si in poza ne vor vedea pe amandoi captivi in momentul nostru.
Si ne vor cauta in realitatea lor, si nu ne vor gasi.
Si noi stim ca nu mai apartinem lumii lor, ca momentul acela ne-a schimbat.
Si noi ne-am schimbat de mii de ori din acel moment, si nu ne vom mai regasi niciodata in cei doi care stau pe plaja si cred ca lumea le apartine.
Si ne va ramane doar fotografia unui moment in care gasisem fericirea.
Nimeni nu ne va mai vedea vreodata asa cum am fost atunci.
Privirile noastre se vor intersecta peste ani si ceva va tresari in noi.
Si ne vom aminti de acel moment.
Si vom realiza ca doar cel cu care ai impartit acel moment de fericire te poate intelege din priviri.
Si ochii isi vor marturisi secrete nespuse.
Si noi vom fugi intr-o complicitate nociva de lumea straina noua.
Si ne vom intoarce pe plaja.
Si vom sparge zidul ce ne despartea de acel moment prin sarutul nostru.
Si fericirea nu va mai fi doar o fotografie.

Addicted to...

Ok, nu sunt neaparat dependente. La varsta noastra, unii ajung dependenti de nicotina/alcool/droguri. Dar rahaturi de astea ni se spune si la scoala.A fi "addicted" e diferit de a fi dependent. "Addictions" sunt lucrurile alea fara care mi-as da glont. Si nu sunt dispusa sa renunt la ele. Pentru ca fiecare e letal in felul lui.

So, I are addicted to:

- my iPhone -pentru ca nu am avut semnal 2 zile si ma simteam "naufragiata"

- my iPod -pentru ca e acolo cand plang. pentru ca e acolo cand sunt narcisista. pentru ca e acolo.

- shuzii mei comozi

- tenisii decolorati cu care am fost peste tot

- blugii rosi in care arat bine (of, la naiba!)

- sprayul mov cu care am patat covorul

- Winterfresh Icy Blast

- "Toate acele lucruri care nu ni le-am spus" de Marc Levy

- M&M galbene, chiar daca alea maro sunt mai sanatoase

- my dog

- friends - pentru ca au rabdare sa ma asculte

- sun - pentru ca fara bronz, am culoarea branzei xD

- fotografii - chiar imi ies!xD

- shopping... doar sunt fata!

Sunt addicted to orice ma face sa zambesc.

Candva...

Am fost, candva, inocenti si lipsiti de griji. Radeam din orice si imparteam cu generozitate. Nu conta ca ea avea codite, ca el era ras in cap sau ca noi nu ne imbracam cu haine de "firma". Niste bomboane colorate ne faceau fericiti.


Candva, nu stiam ce inseamna "penibil" sau "ipocrit". Lumea noastra era in alb, negru si roz. Nu avea nuante de gri.
Candva, ne suparam cand cineva ne lua jucariile si plangeam.
Candva, ne ascundeam in dulap si plangeam si ne luam si cel mai bun prieten cu noi.

Candva, cel mai bun prieten era un ursulet mic de plus.

Cand am incetat sa mai fim copii?