First sight....

Sorbea pur si simplu caramelul lichid al ochilor aceia. Ii privea cu o fascinatie bolnava. Ii citea zambetul in privire. O hipnotizasera. Se lasa sa alunece in ei, in profunzimea lor, sa se desprinda de pamant si sa se scufunde in irisul lor. Se ineca in marea de auriu.

Povestiri din cripta

1. Ochii lichefiati de la caldura arzatoare a becului se scurgeau incet pe fata letargica a spanzuratului, prelingandu-se morbid peste dintii de un alb cadaveric. Buzele i se schimonosira intr-un ranjet si un hohot de ras sinistru se auzi infundat din plamanii sai inecati in nicotina.
2. In camera luminata de un bec alb, rece, mort, se simtea un miros de moarte, de tigari fumate in graba, de alcool uitat, de disperare, de sadism si un parfum dulceag... Mai era si o vaga aroma de cerneala proaspata, de la biletul de adio pe care n-a mai avut chef sa-l scrie. Sta si priveste ironic decorul patetic in care isi ineaca suferinta. Ii miroase a trandafiri si asta il face sa rada. Ii e prea lene sa moara.
3. Crinii zambesc sarcastici din vaza sparta. Cel putin lui asa i se pare. Privirea lui psihopata se muta repede de pe un obiect pe altul. Are senzatia ca toate isi bat joc de el. Le priveste cu furie. Jaluzele. Un sapun. Un cutit. Un scaun. Vaza. Neonul. Asta il sperie cel mai tare. Nu ii place mirosul asta intepator. Nu se ofilesc odata florile alea?
4. E claustrofobic. Si l-au inchis in cutia asta de 1x2. Simte apasarea pamantului. Nu are nevoie de oxigen. Asta il nedumereste. Presupune ca a murit totusi. Si atunci ce face? Nu se poate misca. Nici nu prea are cum. Daca asta e moartea, atunci nu prea merita. El a murit ca sa scape de constienta. Acum ce face? Isi aminteste tot. Si mai e si claustrofobic.

She's on drugs...

Nicotina i-a umplut pamanii. A inhalat prea mult si vrea sa tuseasca. Se abtine caci ii place senzatia imbatatoare a fumului. Simte cum ii umple golul din ea. Arunca restul tigarii peste gard. Se gandeste sa se ridice de pe trepte. Creierul ei e in ceata. Le urca calm si se tranteste pe canapea. Nu isi aduce aminte foarte exact cand a strabatut drumul de la trepte la canapea. Se bucura de starea prelungita de letargie. Isi lasa mintea sa umble, gandindu-se la tampenii. E convinsa ca mai tarziu nu isi va aminti nimic din toate aberatiile alea. Se simte bine. Pe moment, durerea a fost uitata.

Vacanta la bunici

Si ce ai putea face la bunici? Ai putea sa te duci sa dormi si sa te cufunzi in propria minte in livada in care alergai cand erai mic. Ai putea sta acolo si visa cu ochii deschisi pana cand bunica te striga sa vii la cina.
Ai putea sa alergi pana in capatul gradinii, sa sari gardul si sa te duci la rau. Ai putea sa iti bagi picioarele in apa rece ca gheata. Ai putea sa sari pe pietre pana ajungi sub pod. Ai putea sa te asezi acolo si sa iti aprinzi o tigara pe care sa o fumezi doar pe jumatate si sa mai aprinzi una.
Ai putea sa iei si o sticla de JD cu tine pe care sa o bei in escapadele tale la rau sau noaptea cand toata lumea doarme. Ai putea sa te imbeti rau de tot si sa dormi pana la pranz. Apoi ai putea sa te trezesti si sa iti bei laptele cu ciocolata pregatit de bunica.
Ai putea sta treaz toata noaptea uitandu-te la filmele tale preferate. Ai putea fugi pe dealuri.
Ai putea aduce si un prieten cu tine ca sa va plangeti de mila impreuna si sa radeti ca idioti dupa ce nicotina isi face efectul.

Iar despre tigari..

Si ce sa faci cand esti deprimat si ti se pare ca cineva sadic a trecut cu tancul prin pieptul tau, lasand doar o mare gaura si durere? Pai, iti bagi picioarele in toti si in toate, iti pui castile in care rasuna niste chestii urlate, fara sentimente. Urli si tu aceleasi chestii care tu stii ca sunt de fapt niste versuri. Iti aprinzi si o tigara care te va face sa uiti de griji si sa te calmezi. Garantez ca dupa vreo 5 (merge la fel de bine si cu o sticla de Pinot Noir) nimic nu va mai avea logica. Propriile tale probleme ti se vor parea chiar amuzante si le vei uita. Nu conteaza ca atunci cand te vei trezi din dulcea ta visare va durea mai tare ca inainte caci vei sti in acel moment cum e sa fii fara griji. Te afunzi din nou in propria mizerie. Aprinzi tigara dupa tigara sperand sa scapi odata. Dar durerea persista si o simti in tot corpul tau plin de nicotina. Te opresti la un moment dat distrus si iti dai seama ca nimic nu te poate ajuta. Arunci pe geam tigarile. Golesti sticla de vin in chiuveta.

Esti iar pe patul tau fumand o singura tigara cu o cutie de bere in mana (ai trecut deja pe chestii mai usoare) cu castile in urechi ascultand niste versuri care iti amintesc de propria durere dar care te fac intr-un mod ciudat sa te simti mai bine. Astepti sa treaca timpul pana il vei vedea din nou pe el, pe cel care ti-a provocat starea asta.

Ai hotarat sa lupti cu propria durere.

Iti suni iar prietenii si iesiti in oras. Astepti doar sa treaca timpul. Seara te doare dar te bucuri ca ai mai supravietuit unei zile.

Si intr-o dimineata te trezesti si iti dai seama. Un zambet sincer iti lumineaza fata pentru prima oara dupa multe luni. Iti bagi picioarele in durere, in casti, in tigari, in toti cei care ti-au citit tampeniile si au tras concluzii idioate, in toti cei care te-au intrebat ce ai patit. Te ridici din patul ala infect cu nerabdare sa incepi ziua.

A rasarit in sfarsit soarele. ( E cu sens metaforic, deci trebuie sa stii niste lucruri ca sa-ti dai seama la ce ma refer.)

Noi am inventat telenovela

Si pe cine va alege Fernanda in cele din urma?
Pe Jose care s-a intors acum mai hotarat ca niciodata sa ii cucereasca inima?
Sau pe Luis care pana nu demult era(este de fapt dar scenariul nu e scris de mine) barbatul vietii ei?
Nu schimbati postul.
Povestea continua.

Obositi sa alergam dupa visele noastre, am luat trenul...

... Ajung in gara. Trenul e inca acolo. Ma urc si privesc gara departandu-se. Imi pun castile si ritmurile cunoscute ale celor de la Guns imi umplu urechile. Zambesc, caci e chiar "Don't cry". Asta ascultam prima oara cand am plans din cauza lui. Drumul pana la EL e lung, caci Parisul e departe.
Mi-a trimis o scrisoare cu un bilet de tren.
"aprilie 2016
Au trecut 7 ani. 7 ani de cand am fost pe acea plaja. 7 ani de cand tot ce am de la tine e acea poza. Ai plecat la Paris sa studiezi. Ai plecat pentru ca Parisul e departe. Departe de mine, de acele zile in care priveam apusul impreuna, de tot ce a insemnat aprilie.
Stiu ca ai suferit. Ai inteles ca acele zile erau unice. Ca nu as fi putut ramane cu tine.
Te-a durut sa fii nevoita sa ma vezi in fiecare zi. M-am comportat ca un prost. Am vrut sa te fac sa ma uiti. Te-am ranit intentionat, crezand ca asa ma vei uri si vei continua ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Imi impuneam sa nu vorbesc cu tine. Sa te ignor. Nu iti dai seama cat de grele erau privirile tale nelamurite.
Erai doar un copil care nu intelegea ce s-a schimbat brusc. In acele momente vedeam copilul de tine. Si imi dadeam seama ca imi e interzis sa tin la tine, chiar daca erai mai matura decat multi. Inca erai copil.
Stiu ca ai plans. Prietenele tale care stiau ce se intamplase mi-au povestit. Ma implorau sa fac ceva. Le-am refuzat. Nu stii cat imi doream sa vin la tine si sa te iau in brate. Sa iti promit ca va fi bine. Insa nu puteam.
Am preferat sa te departez de mine. Acum stiu ca as fi putut face altfel, fara sa risc sa te pierd.
Din cauza mea, te-ai maturizat. Copilul din tine a murit cand ti-ai dat seama ca eu incercam sa te fac sa ma urasti. Cand ti-ai dat seama ca vei suferi daca vei sta in preajma mea.
Aprilie 2009 ti-a adus o bursa in Franta. La Paris. Mi-ai spus plangand ca ai decis sa pleci. Stiam ca daca te-as fi imbratisat si ti-as fi spus cat tin la tine ai fi ramas sau macar nu as fi distrus tot ce simteai pentru mine. Insa, te-am privit distant si ti-am urat drum bun. Privirea ta a durut. Mi-ai intors spatele si ai plecat departe de mine.
Am fost la aeroport in ziua plecarii tale. M-ai cautat din priviri. Nu am venit sa-mi iau ramas-bun. Sunt convins ca si atunci inca mai puteam sa-ti cer iertare.
In fiecare vacanta prietenele tale imi spuneau ca te-ai intors. Te-am vazut odata pe strada cu ele. Te-am evitat. Speram ca m-ai uitat. Nu vroiam sa-ti amintesc nimic din trecutul tau. Una din ele mi-a spus ca acum esti fericita. M-am bucurat. Mi-am dat seama ca nu mai tineai la mine. M-a durut. Caci eu nu te uitasem. N-am putut.
Stiu ca probabil ai o viata noua. Ca nu ai nevoie de mine. Ca nu mai esti un copil. Ca te-ai schimbat. Stiu ca te-am pierdut atunci cand te-ai urcat in avion. Stiu ca sper in zadar.
Dovedeste-mi ca ma insel. Ca nu am suferit degeaba. Ca totusi povestea asta va avea un sfarsit fericit.
Ti-am trimis un bilet de tren. La capatul drumului e plaja aceea. Te voi astepta pe 13 la gara. Voi intelege daca nu vei veni. Daca vreodata vrei sa te intorci, spune-mi. Eu voi fi acolo sa te astept. Voi fi mereu acolo. Acum nu imi mai e interzis. Acum nu mai esti copil.
Iarta-ma.
Eu te voi astepta.
Cu speranta, ******* "
Imi ridic ochii de pe scrisoare. Am citit-o de atatea ori incat o stiu pe de rost. Pe geam se vede marea...
Cobor in gara. Privesc in jur si il recunosc. E acelasi EL, mai batran cu 7 ani. Ma recunoaste.... Vine la mine si imi spune : 'Parisul e prea departe...'
Il privesc in ochii aurii. Imi zambeste. Ma ia de mana si ma duce pe plaja. Scoate din buzunar o fotografie mototolita. O privesc. Are dreptate, chiar eram un copil.
Ce s-a intamplat in acel aprilie a fost prea devreme. Mai devreme cu 7 ani. El isi da seama de asta. Eu imi dau seama de asta. Vorbele sunt de prisos.
Sarutul nostru umple plaja.
Ii zambesc. ' Te iert. Toti avem dreptul la un sfarsit fericit. Vino cu mine la Paris.'
.... Ma urc in avion. Ma asez pe scaunul meu. Mana lui o cuprinde pe a mea.
'Ne vom plimba prin toate acele locuri care nu ar fi trebuit sa le vezi singura. Parisul e chiar frumos daca nu esti departe...'
Imi iau la revedere de la toti. De data asta e definitiv.